Planta care vindecă 1000 de boli
Posted by admin | Under Medicină alternativă, Plante medicinale Friday Feb 5, 2010
Coada-calului, numită şi planta care vindecă peste 1000 de boli, se găseşte pe câmpuri, terasamente de cale ferată şi povârnişuri. Acea varietate care creşte pe pământ argilos este cea mai tămăduitoare. Conţine, în funcţie de locul de amplasare, 3-16% acid silicic care produce un efect curativ foarte bun. Bineînţeles că se va evita planta de pe ogoarele îngrăşate chimic. Coada-calului cu rămurelele foarte fine creşte cu precădere în păduri şi liziere. şi această varietate are putere de leac. În medicina populară, această plantă medicinală a fost apreciată încă din timpurile îndepărtate, în special datorită forţei sale hemostatice (care are proprietatea de a opri hemoragia) şi a reuşitelor în cazul bolilor renale şi vezicale grave. Totuşi, ea a fost dată uitării în decursul vremurilor. Chiar preotul Kneipp a fost acela care a readus coada-calului la importanţa sa anterioară. El a declarat drept “unică, de neînlocuit şi inapreciabilă” în cazul hemoragiilor, al vărsăturilor de sânge, al afecţiunilor vezicale şi renale, al pietrei şi nisipului. “În o mie de afecţiuni”, scrie el, “în răni necrozate, chiar în abcese canceroase sau osteoporoză, coada-calului obţine performanţe ieşite din comun. Ea spală, curăţă, dizolvă, arde, îndepărtează tot ce este stricat. Adesea, planta umedă, caldă este învelită în cârpe ude şi pusă pe locul care trebuie să vindece. Preotul elveţian Kunzle afirmă că toţi oamenii începând de la o oarecare vârstă ar trebui să ia zilnic ca băutură permanentă o ceaşcă de ceai de coada-calului. Atunci toate durerile reumatice, artritice şi nevralgice ar dispărea, fiecare om ar avea un apus de viaţă sănătos. Cele mai puternice hemoragii şi vărsături de sânge le va vindeca planta, luată intern sub formă de ceai, în timp scurt, ba chiar aproape pe loc. În locul răcelilor vezicale şi al durerilor spastice nu există un remediu mai bun decât o infuzie de coada-calului ai cărei vapori sunt lăsaţi să acţioneze asupra vezicii învelindu-se bolnavul 10 minute într-un halat de baie. Repetând această procedură de câteva ori, se produce o dispariţie treptată a răului. Bătrânii care deodată nu mai pot urina şi se zvârcolesc de durere, întrucât urina nu iese deloc sau doar picătură cu picătură, sunt eliberaţi de chin graţie acestor aburi fierbinţi de coada-calului, fără ca medicul să-i sondeze. În cazul nisipului la rinichi, al calcului renal şi vezical (pietre la rinichi şi la vezică) se fac băi de şezut fierbinţi cu coada-calului, bându-se în acelaşi timp ceai cald de coada-calului în înghiţituri mici şi ţinându-se urina, pentru a o goli în cele din urmă cu presiune. În acest fel, piatra se elimină de cele mai multe ori. Metoda a dus la eliminarea calcului renal, respectivii oameni se simt mai bine şi nu-i mai jenează nimic. În situaţii în care alte mijloace diuretice nu au avut efect, coada-calului a ajutat, ca de exemplu în retenţiile de apă în pericard, în pleură sau în tulburările renale de după scarlatină şi alte boli infecţioase grele cu dereglări în eliminarea apei. După ce bolnavul a suferit de una din aceste boli, un tratament cu coada-calului este un mijloc excelent atât intern cât şi extern pentru a ajuta funcţionarea normală a rinichilor şi a vezicii urinare. O singură baie de şezut cu coada-calului face minuni în inflamaţiile bazinetului renal şi în pionefrită. Pentru aceasta se foloseşte – deci numai ca uz extern – coada-calului cea înaltă, care are nişte tulpini de grosimea degetului şi creşte în câmpiile mlăştinoase şi păşunile alpine şi care aduce o uşurare în cazul acestor maladii. Coada-calului cea înaltă, cu tulpini groase cât degetul, culeasă de pe câmpii mlăştinoase şi păşuni alpine are voie să fie folosită numai pentru băi de şezut. Pentru uz intern, deci prepararea ceaiului, se ia numai planta culeasă de pe ogoare, drumuri de ţară şi liziere. După o naştere grea se poate întâmpla ca la tinerele mame să apară tulburări de vedere, cauza constând bineînţeles în faptul că la naşterea unui copil rinichii femeii au avut de suferit şi ei. Băile de şezut cu coada-calului acţionează din exterior în sensul provocării unei irigări sangvine a rinichilor, care trage presiunea rinichilor din ochi, în aşa fel încât tulburările de vedere dispar treptat. Marele medic german dr. Bohn, adept al lui Kneipp, laudă coada-calului şi puterile sale: “Pe de o parte, coada-calului este un mijloc împotriva hemoragiilor, pe de alta – şi aceasta în măsura cea mai mare – un leac pentru rinichi. După consumul infuziei de coada-calului se elimină cu uşurinţă şi din abundenţă o urină închisă la culoare. În caz de hidropizie este un remediu rapid şi eficace.” Când un alt mijloc diuretic nu-şi mai face efectul, se dau deoparte toate aceste ceaiuri de plante şi se beau 4-5 zile (în cazuri rebele până la 6 zile) în şir câte 5-6 ceşti cu ceai de coada-calului, dar numai în înghiţituri mici, repartizate pe parcursul întregii zile. Practica arată că în cele mai multe cazuri urina se va elimina. În cazul unor erupţii cutanate (de piele) însoţite de mâncărimi, chiar dacă sunt cu cruste sau cu puroi, ajută spălăturile şi compresele cu infuzie de coada-calului. Spălăturile şi băile cu coada-calului sunt de folos în cazul inflamaţiilor purulente ale patului unghiilor, în cel al picioarelor cu ulcer varicos, al osteoporozei, al rănilor vechi şi care nu se vindecă, al ulceraţiilor canceroase, al stratului cărnos de la călcâi, al fistulelor şi pecinginei şi al altor eczeme, cât şi al lupusului. Se poate aplica şi planta opărită, învelită caldă în cârpe. Pentru a combate hemoroizii dureroşi şi nodulii hemoroidali se aplică un terci de plante proaspete, care se face astfel: Se spală coada-calului proaspătă şi se fărâmiţează bine pe un fund de lemn până se formează un terci. În hemoragii nazale continue se pune o compresă cu infuzie răcită de coada-calului. Ca mijloc hemostatic, ea ajută în hemoragiile pulmonare, în metroragii (hemoragii uterine neregulate), în hemoragiile stomacale şi ale hemoroizilor. Aici este nevoie, fireşte de un ceai concentrat. În mod normal se calculează pentru 1 ceaşcă (1 litru) 1 linguriţă cu vârf de plante, în cazul hemoroizilor se pun însă 2-3 linguriţe cu vârf la 1 ceaşcă. Coada-calului ajută, combinată cu ventrilică, în combaterea arteriosclerozei şi a amneziei prin efectul ei depurativ. Poate fi caracterizată drept mijlocul cel mai bun de prevenire a cancerului. Tinctura de coada-calului este şi un remediu deosebit de bun contra picioarelor care transpiră. Picioarele spălate şi uscate bine sunt fricţionate cu această tinctură. În plus, trebuie să se bea zilnic, dimineaţa, pe stomacul gol, 1 ora înainte de micul dejun, 1 ceaşcă de ceai de coada-calului. La fel de bine ajută contra transpiraţiei picioarelor şi băile de picioare cu coada-calului. Pentru a combate mătreaţa, părul se spală zilnic cu infuzie de coada-calului, după care se masează cu ulei de măsline de calitate. Mătreaţa va dispărea foarte curând. Se recomandă ca apă de gargară în amigdalite, inflamaţii ale mucoasei bucale, stomatite ulceroase, sângerări ale gingiei şi gingivite, fistule şi polipi în cerul gurii şi gât. Femeile care au scurgeri vaginale ar trebui să facă băi de şezut cu coada-calului. Nu trebuie uitat că această plantă medicinală este unul din leacurile pulmonare cele mai bune, atât în caz de bronşită cronică, cât şi de tuberculoză pulmonară. Prin consumul regulat de ceai se obţine o însănătoşire a plămânului tuberculos prin aportul de acid silicic, dar şi înlăturarea slăbiciunii generale existente în decursul bolii pulmonare. Noile rezultate ale cercetărilor îndreptăţesc, conform botanistului austriac Richard Willfort, să se presupună că prin utilizarea mai îndelungată a ceaiului de coada-calului, tumorile maligne sunt stopate în creşterea lor şi în cele din urmă făcute să dispară. Chiar polipii organelor pelviene sau cei rectali sau inflamaţiile bursei sinoviale se combat în acest chip. În plus, se folosesc în anumite cazuri comprese cu aburi de coada-calului şi băi de şezut de coada-calului. Aceste comprese cu aburi ajută şi în durerile stomacale spastice, în crizele hepatice (de ficat) şi biliare (ale veziculei biliare) şi în blocajele dureroase care dăunează activităţii cardiace prin presiunea lor ascendentă. Cele mai grave discopatii dispar foarte rapid cu ajutorul băilor de şezut cu coada-calului, dacă nu au luat naştere prin blocarea unui nerv. Radiografiile arată coloane vertebrale uzate din cauza vârstei, la care însă nu se vede nici o cauză care să stârnească dureri. Presiunea unui rinichi dereglat, care, după cum a dovedit-o experienţa, acţionează ascendent, se plasează în nervii de la suprafaţă care merg de-a lungul şirei spinării şi pricinuiesc aceste dureri. Deci nu este vorba de discurile intervertebrale, ci de o presiune exercitată de un rinichi asupra nervilor care sunt deschişi. O baie de şezut cu coada-calului îndepărtează imediat, prin efectul său în profunzime asupra rinichilor, presiunea lor ascendentă. Este valabil în legătură cu discopatia pricinuită de mersul cu tractorul. Mişcările zguduitoare nu vătămează discurile intervertebrale, ci rinichii sunt cei dereglaţi din cauza acestui ritm sacadat. Ia naştere de îndată o presiune ascendentă, pe care băile de şezut cu coada-calului o îndepărtează. Marele neurolog, dr. Wagner-Jauregg, spune în scrierile sale: “Două treimi din toţi bolnavii de nervi nu ar ajunge la sanatorii, dacă rinichii lor ar fi sănătoşi.” Aici trebuie folosit intern, pe lângă urzică şi coada-şoricelului, şi ceaiul de coada-calului, dimineaţa şi seara câte o ceaşcă. În tulburările renale grave însoţite de toate efectele secundare trebuie încredinţat pentru băile de şezut coada-calului proaspătă; cel mai bine, după cum am mai menţionat, cea înaltă de pe câmpurile mlăştinoase. Pentru 1 baie este necesară o găleată de 5 litri plină cu plante. În timpul băii de şezut, rinichii trebuie să stea sub apă – durata băii: 20 minute! A nu se şterge după baie, ci a se intra în halatul de baie şi a transpira 1 ora în pat, abia apoi a se îmbrăca lenjeria de noapte uscată. Reîncălzită, baia de şezut mai poate fi folosită de 2 ori. Mod de folosire – infuzie: 1 linguriţă (cu vârf) de coada-calului la 1 litru de apă – se opăreşte, se lasă să stea puţin. – compresă cu aburi: 2 mâini pline de coada-calului se pun într-o sită care se agaţă peste un recipient de apă clocotită. Când plantele sunt fierbinţi şi moi, se învelesc într-o pânză de in şi se aplică pe locul suferind. A se împacheta neapărat cald! A se lăsa să acţioneze mai multe ore sau peste noapte. – tinctura: 10 grame de coada-calului se lasă la macerat cu 50 grame de rachiu natural de secară. Se lasă să stea 14 zile la soare sau altă sursă de căldură. Se agită zilnic! – băi de şezut: 100 grame de coada-calului se lasă peste noapte în apă rece, în ziua următoare maceratul se înfierbântă până dă în clocot şi se adaugă la apa de baie. Durata băii – 20 minute. A nu se şterge după baie, ci a se intra umed în halatul de baie, a transpira 1 ora în pat. Apa băii trebuie să acopere rinichii. – compresă cu terci: Coada-calului proaspătă este spălată bine şi fărâmiţată pe un fund de lemn până se formează un terci.
sursa daciajurnal.ro

Hello…
My life,vist it http://xiangcai.bloginthedark.com/2011/09/02/mickey-mouse-and-minnie-wedding-cakes/ ,Thanks….
Hello…
My life,vist it http://www4.atword.jp/zhangda/2011/09/01/cupcake-wedding-cakes-the-big-apple/ ,Thanks….
Hello…
My life,vist it http://pavlikl.putblog.org/ ,Thanks….