Fără îndoială capacitatea individului de a comunica este o condiţie sine qua non a succesului în orice domeniu. Încă de acum mii de ani filosofii şi oratorii şi-au făcut o preocupare primordială din studierea limbajului pentru a dezvălui secretele în care constă puterea acestuia.
Chiar dacă în noţiunea de comunicare introducem astăzi elementele cum ar fi tonul vocii, gesturile, privirea, a căror importanţă este desigur extraordinară, rămâne însă neîndoielnic faptul că propoziţiile, “trenurile de cuvinte”, constituie linia de forţă a comunicării.
Cuvintele sunt “cărămizile” limbajului şi în consecinţă stăpânirea semnificaţiei lor este premisa indispensabilă pentru oricine are ambiţia de a deveni un bun comunicator.
V-aţi spune fără îndoială că aceasta nu este o noutate din moment ce fiecare dintre noi, mai ales atunci când emitem un mesaj scris, acordăm desigur o mare atenţie în alegerea celor mai potrivite cuvinte pentru ca să ne putem asigura un maxim de şanse ca destinatarul să înţeleagă ceea ce vrem să comunicăm şi să procedeze în consecinţă.
Surprinzător însă este faptul că devenim atât de concentraţi în privinţa modului în care putem să folosim cuvintele pentru a-i influenţa pe ceilalţi, încât întotdeauna uităm de extraordinara lor putere de a ne sugestiona pe noi, cei care aparent le “folosim”.
Despre aceasta vreau să vă vorbesc în rândurile următoare.
Cuvintele… Sunt poate arma cea mai puternică pe care o avem la dispoziţie: prin intermediul cuvintelor putem determina pe cineva să râdă sau să plângă, să viseze sau să sufere, putem aduce unei persoane momente de fericire sau de disperare.
Istoria ne oferă mii de exemple din care rezultă ca în toate timpurile prin intermediul cuvintelor marile personalităţi au reuşit să aducă lumea de partea lor, să schimbe cursul destinului.
Desigur, tot prin intermediul cuvintelor “bine potrivite”, poeţii şi scriitorii ne-au comunicat vastitatea şi extraordinarul mesaj emoţional al trăirii unui anumit timp, al experienţei unei generaţii.
Cum altfel, decât prin scrierile unora ca Balzac, Tolstoi sau Preda am fi putut “trăi” în urmă cu secole sau decenii pentru a înţelege mai bine ceea ce noi suntem astăzi?

Pentru a încerca să ne explicăm puterea cuvintelor de a transmite experienţa şi emoţia umană, vă propun să plecăm de la următoarele premise:

- fiecare cuvânt este un simbol, sau mai bine zis o sinteză a unei descrieri, care pentru a fi înţeles trebuie să se bucure de o semnificaţie împărtăşită de cel care ne ascultă;

- fiecare cuvânt este un instrument folosit pentru a face distincţii, pentru a semnaliza o diferenţă: cu cât mai bogat este vocabularul cu atât mai bogatâ este experienţa ce poate fi transmisă şi viceversa;

- fiecare cuvânt aduce cu sine, în afară de sensul propriu, o cantitate de “informaţie paralelă” despre cel care îl foloseşte: vârsta, profesia, nivelul cultural, poate ideile politice…;

- fiecare cuvânt conţine o judecată, o opinie despre obiectul pe care-l descriem;

- fiecare cuvânt pentru a fi înţeles trebuie să fie asociat unei imagini mentale şi, ca o consecinţă, această imagine ne vine în minte de fiecare dată când auzim sau folosim cuvântul respectiv;

- dacă un cuvânt se referă la o stare emoţională, pentru a fi înţeles el trebuie să fie asociat cu starea respectivă, dar această relaţie poate fi parcursă şi în sens invers (această constatare stă la baza celor mai puternice tehnici de manipulare oculte).

Plecând de la aceste premise, dacă suntem de acord că limbajul alcătuit din cuvinte are o imensă putere asupra receptorului, a celui care ascultă, este de mirare faptul că niciodată nu ne gândim la un lucru evident: primii care “ascultă” cuvintele noastre suntem…chiar noi!!!

Bineînţeles acest lucru nu este valabil doar în cazul în care emitem vocal un mesaj.
Din momentul în care ne trezim dimineaţa, punem în funcţiune un mecanism de gândire bazat de fapt tot pe un model verbal.
Putem chiar spune că, într-un anumit sens, acest mecanism nu se opreşte niciodată pentru că atunci când dormim controlul funcţionării sale este “pasat” subconştientului.
De ce nu ne punem întrebarea: dacă anumite cuvinte pot provoca o reacţie negativă, o stare neplacută interlocutorului nostru, care poate fi efectul acestui bombardament, pe care dobândind automatisme verbale îl exercităm constant, asupra propriei persoane?
Părerea mea este că putem vorbi de ceva foarte apropiat unei “spălări a creierului” pe care ne-o autoadministrăm!
Nu încercăm acum o analiză aprofundată a mecanismelor care stau la baza relaţiei cuvânt/imagine/emoţie, dar cred că veţi accepta faptul că în fond în mintea noastră nu există nici un lucru “real”, ci doar o descrierea, imaginea pe care o avem asupra acestuia.
Să ne reamintim că imaginea aceasta este creată tot prin intermediul unor cuvinte şi că fiecare cuvânt aduce după sine informaţii paralele şi comunică o stare emoţională.
Astfel ne va deveni probabil clar, de ce anumite fenomene aparent “inexplicabile” le trăim foarte des: haideţi să analizăm un moment, care sunt cuvintele pe care le folosim cel mai frecvent şi să vedem dacă acestea conţin informaţii despre experienţa noastră.
Căt de des folosim cuvinte ca: “eşec”, “frustrare”, “problemă”, “faliment”, pentru a descrie o situaţie de criză?
Gândiţi-vă cât de mult ar diferi evaluarea noastră dacă în locul acestora am folosi termeni ca: “sfidare”, “oportunitate”, “experienţă”?
Vi se pare că acesta ar fi numai un mod de a ne juca cu semnificaţiile cuvintelor?
Vă adresez rugămintea de a asculta cu atenţie atunci când vorbeşte un om de succes, un adevărat lider: nu o să auziţi niciodată o astfel de persoană folosind cuvinte ca: “plictiseală”, “renunţare”, “stres”, “oboseală” nici atunci când vorbeşte despre altcineva: pare-se că aceste cuvinte lipsesc pur şi simplu din vocabularul său.

Pentru a împărtăşi o emoţie sau sensul unui concept, noi efectuăm în mod automat conexiunile mentale necesare pentru a-l “simţi” în momentul în care este rostit.
De exemplu, pentru a înţelege cuvântul”roşu” ne gândim automat la culoarea respectivă, iar pentru a înţelege cuvântul “stres” intelectul nostru se plasează către “imaginea” de stres cu tot ceea ce aceasta conţine. Este probabil ca acest lucru să nu sune foarte credibil, motiv pentru care va propun să lăsăm teoria la o parte şi să facem un experiment:

a) Căutaţi între cuvintele pe care le folosiţi foarte des un număr de trei care conţin o judecată negativă despre obiectul pe care fiecare îl descrie; de fiecare dată când aceste cuvinte vă vin în minte, încercaţi să le schimbaţi cu altele, mai puţin “dure”; când această schimbare aţi realizat-o complet în sensul că automat folosiţi alternativa la “durităţi”, treceţi la o nouă serie de trei, şi aşa mai departe (în general acest proces de “tranziţie” necesită 7-10 zile).

b) înlocuiţi trei dintre cuvintele cu semnificaţie pozitivă pe care le întrebuinţaţi cel mai des cu altele care să fie mai “entuziaste”, poate chiar exagerat de pozitive.

Urcând “treptat pe această adevărată scară către gândirea pozitivă”, ceea ce acum vi se pare poate un joc naiv, dacă nu chiar o glumă nesărată, veţi constata că este o realitate.
Schimbarea vocabularului obişnuit determină şi o schimbare în modul de a gândi, de a simţi, de a…trăi!
Încă două lucruri:
- uneori suntem tentaţi să intrăm într-o stare negativă datorită situaţiei în care ne aflăm. Nu cred însă că îmi puteţi da exemple de persoane care au reuşit să depăşească o situaţie dificilă lăsându-se pradă disperării…;

sursa: psihologie.info