Este componenta reflexologiei care se ocupã cu tratamentul prin masaj al punctelor reflexe diagnosticate ca fiind sensibile (dureroase) sau cu articulaţiile interfalangiene, într-o ordine care ţine seama de ecoul biologic al fiecãrui organ reprezentat şi fãrã obiecte intermediare (beţişoare, baghete).
În timpul executãrii masajului, punctele reflexe trebuiesc controlate în permanenţã pentru a nu se traumatiza zonele învecinate şi a evalua deblocarea cristalelor, deoarece defecţiunile organelor se manifestã şi sub forma aglomerãrii în punctele reflexe corespunzãtoare a cristalelor (acidul uric, sãruri, alte impuritãţi).

Prin masaj se faciliteazã circulaţia sanguinã şi transportul toxinelor spre organele de eliminare sau detoxifiere. Perturbarea circulaţiei în zonele reflexe face ca suferinţa organului corespunzãtor sã avanseze. Masarea zonelor reflexogene pe parcursul a mai multor sedinţe, implicã fisurarea cristalelor de toxine, a depunerilor pe care circulaţia sanguinã le va trimite spre organele de eliminare, îmbunãtãţind starea de sãnãtate. Buna circulaţie sanguinã este vitalã pentru fiecare organ sau zonã din organism, deoarece transportã material nutritiv, hormoni, anticorpi, oxigen, deşeuri metabolice şi alte substanţe neidentificate încã.

Cu cât circulaţia sanguinã este mai anevoioasã, cu atât mai greu va surveni vindecarea. Miile de metri de material tubular prin care circulã sângele (artere, vene, capilare) în corpul nostru, se menţin în activitate prin vasoconstrictţe şi vasodilataţie, funcţionarea lor depinzând de activitatea muscularã. O circulaţie bunã se menţine prin activitãţi musculare adecvate pentru fiecare zonã din corp, care se reflectã prin activitãţi fizice, gimnasticã, sport.

Dacã activitatea muşchilor slãbeşte, ţesuturile se fibrozeazã, circulaţia sanguinã în acea zonã devine greoaie, articulaţiile de la mâini, picioare şi coloanã devin rigide, dureroase, exercitând presiuni asupra unor terminaţii nervoase sau vasculare. În consecinţã, activitatea nervilor şi cea sanguinã sunt stânjenite, fluxul sanguin perturbându-se datoritã produselor toxice care se acumuleazã în organele afectate şi în punctele lor reflexe.

Şi reversul este, din pãcate, valabil. Dacã circulaţia sanguinã este deficitarã într-un anumit segment din corp sau într-un organ, funcţia acelui segment, respectiv organ, este perturbatã, ajungându-se (dacã situaţia nu se remediazã) la distrugerea structurilor proprii. Toate acestea conduc cu timpul la anchiloze, dureri, boli organice, intoxicarea organismului, slãbirea puterii de apãrare împotriva bolilor. Picioarele se resimt devenind reci şi chiar dureroase. Dacã nu se acordã atenţia cuvenitã acestor stãri în faza incipientã, se vor descoperi ulterior tulburãri la distanţã în corp, în organele de legãturã.

Avantajele reflexoterapiei
Poate fi aplicatã la toate categoriile de varstã, profilactic şi pentru afecţiuni acute sau cronice. Marele avantaj constã în completa lipsã de toxicitate, în condiţiile în care civilizaţia noastrã traverseazã o epocã foarte poluantã, inclusiv pe plan medicamentos. Prin reflexoterapie nu se trateazã simptomatologia bolilor, ci cauzele lor. Reluarea normalã a circulaţiei sângelui în organul sau zona afectatã este un mare câştig, deoarece sângele transportã substanţele de asimilaţie, dezasimilţtie şi apãrare.O bunã circulaţie sanguinã conduce la accelerarea reconstituirii normale a ţesuturilor şi organelor lezate de boalã, în plus atrage reechilibrarea bioenergeticã în zona afectatã.
Oricine ştie cã în jurul apelor repezi se formeazã curenţi care scad în intensitate sau dispar în raport cu reducerea cantitãţii şi vitezei de scurgere a apei. La fel câmpul bioenergetic se perturbã în zonele cu circulaţie sanguinã deficitarã şi se reface odatã cu redresarea circulaţiei, acesta fiind un argument care susţine ideea cã reflexologia constituie o punte de legãturã între medicina clasicã şi cea orientalã.
Alt avantaj al reflexoterapiei este verificarea stãrii de sãnãtate a unui individ într-un timp foarte scurt. De obicei la aceastã metodã recurg bolnavii care nu au obţinut vindecarea afecţiunilor prin remedii medicamentoase, sau cei care doresc sã fie sãnãtoşi folosind cãi netoxice. Unii o folosesc în paralel cu tratamentul medicamentos, în special cel bazat pe antibiotice, atunci cand situaţia o impune.